9-10 septembrie

Ediţia 7

Sibiu, 2017

Despre Ediţia 7

Ediția cu numărul VII are ca temă dramaturgia autohtonă contemporană, motiv pentru care vor fi prezente companii teatrale din diverse orașe ale țării (Sibiu, București, Timișoara, Cluj, Târgu-Mureș, Galați), cu spectacole pe texte proaspete, românești, adesea generate într-un proces de colaborare între dramaturg, regizor și echipa de actori.
Programul Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” continuă tradiția unei oferte culturale variate, propunând 31 de evenimente în 12 spații de joc: spectacole de teatru, recitaluri de poezie, proiecții de film mut și de animație, un workshop de teatru special gândit pentru persoanele cu dizabilități, o conferință a lui Dan Vasiliu cu tema ,,Teatrul aflat în căutarea autorului“, și nu în ultimul rând un concert extraordinar de muzica de hang, susținut de Francesco Agnello, artist complex, muzician și regizor totodată, cel care a semnat compozițiile spectacolelor unor personalități ca Peter Brook sau Eugenio Barba. De asemenea, maratonul de teatru va fi dublat de un maraton de pictură. Timp de 25 de ore, trei artiști plastici, alături de elevi ai Liceului de Artă din Sibiu vor lucra cot la cot, în Piața Mare, sub ochii trecătorilor.

9 septembrie

Sâmbătă
19:00 | Sala Thalia – Deschiderea oficială a festivalului – ,,MaRó’’
Durată: 1h 40’
Yorick Studio, Târgu Mureș.
Distribuție: Raisa Ané, Benedek Botond Farkas, Csaba Ciugulitu,
Piroska Fodor, Imelda Hajdu, Ștefan Mura, István Nagy.
Text: Szèkely Csaba. Regie: Andi Gherghe.
21:30 | Teatrul Gong (Sala Etaj) – ,,ROVEGAN’
Durată: 1h 30’
Asociația ARENA și Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, București.
Distribuție: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia.
Muzică: Alexei Turcan.
Text și regie: Catinca Drăgănescu.
21:30 | Grădina BIS Teatru – ,,Monoloagele vaginului’’
BIS TEATRU, Sibiu.
Distribuție: Serenela Mureșan, Cristina Ragos și Codruța Vasiu.
Text: Eve Ansler
21:30 | Librăria Humanitas – ,,Ziua necunoștinței’’
Durată: 1 h 15’
Cu Alex Ștefănescu și a sa chitară.
23:30 | Hala UNIMAT – ,,Sunt eu, Annabel’’
Durată: 1 h
Lightwave Theatre Company, București.
Text: Iulian Tănase.
Voci: Constantin Cotimanis, Cristina Andreea Ion.
Distribuție: Cristina Andreea Ion, Petru Stratulat, Andra Mirescu, Dragoș Stanciu.
00:00 | Imperium – ,,Trenul cu 2 locomotive’’
Durată: 1 h
BIS Teatru, Sibiu. Un performance cu și de Charlie Fălămaș.
Text: Iustin Panța

10 septembrie

Duminică
01:30 | Hala UNIMAT – ,,Poemele corpului’’
Durată: 20’
Un performance cu Alex Buescu.
01:30 | CAVAS – ,,OPEN’’
Durată: 1 h 10’
ASOCIAȚIA RECIPROCA, Cluj-Napoca.
Un spectacol cu George Albert Costea.
Regie: Leta Popescu.
01:30 | Atrium – ,,Nimeni nu știe ce e în inima mea’’ (10 ani)
Durată: 1 h 40’
C’Art Fest & Bis Teatru.
One-man show cu Florin Coșuleț.
03:00 | Imperium – ,,Trenul cu 2 locomotive’’
Durată: 1 h
BIS Teatru, Sibiu.
Un performance cu și de Claudiu Fălămaș.
Text: Iustin Panța
03:30 | CAVAS – ,,Opiniile unui clovn’’
Durată: 1 h 10’
One-man show cu Alex Buescu, după textul lui Heinrich Böll.
Regie: Anca Maria Colțeanu
03:30 | Atrium – ,,Din înțălepciunea lui Dorel despre soție, viață și actorie.‘’
Durată: 1 h 15’
Un spectacol de viață, cu viață, de Andrei Ciopec
05:00 | Atrium – ,,7 piese de teatru cântate și repovestite de Alex Ștefănescu’’
Durată: 50’
Un live show matinal cu Alex Ștefănescu.
06:30 | Atrium – vizionare film. “Cutia albă”, de Mihai Păcurar.
Durată: 20’
Intrare liberă.
07:00 | Atrium – vizionare film. Comedie.
In memoriam Buster Keaton.
Durată: 50’
Intrare liberă.
08:00 | Piața Mică – Poezie la micul dejun.
Cu Vlad Pojoga & Zona Nouă.
Workshop de înviorare spirituală.
Acces liber.
10:00 | Pietonala Nicolae Bălcescu – Înviorare fizică
Actori, organizatori și voluntari, în pijamale vor face exerciții de înviorare animați de actorul Florin Coșuleț.
Acces liber.

11:30 | Librăria Humanitas – Conferința Dan Vasiliu – ,,Teatrul aflat în căutarea autorului’’
cu participarea lui Ionuț Tomuș.
Durată: 1h 30’
Performing conference.
Intrare liberă.
12:00 | Grădina BIS Teatru – Spectacol pentru copii ,,Povestea unui pătrat’’
Cu Ioana Bijou Butu.
Durată: 35’
13:30 | CAVAS – ,,Doar sunt’’
Durată: 1 h
Asociația Teia, Sibiu.
Workshop de teatru comunitar. Un proiect coordonat de Bianca Babeș cu beneficiari ai Centrului de terapie ocupațională pentru persoane cu dizabilități.
Intrare liberă.
15:00 | Grădina BIS Teatru – ,,Pam Pam’’
Durată: 50’
Teatrul de Artă, București.
Un one-man show ce are la bază pamfletele lui Constantin Tănase.
Cu George Constantinescu.
16:00 | Piața Mare – ,,25 de ore de pictură non-stop”. Live painting performance.
Durată: 25 de ore.
(până luni, 11 septembrie, ora 17:00).
Pictează: Claudiu Peța, Roxana Cernea, Iulian Ghera, Isabela Voicu și elevi ai Liceului de Artă Sibiu.
17:00 | CAVAS – ,,Lumea dinăuntru’’
Durată: 1 h 15’
UNTEATRU, București.
Cu Valentina Zaharia.
Regie: Catinca Drăgănescu.
Traducere: Octavian
Avramescu, Valentina Zaharia și Catinca Drăgănescu.
Scenografia: Ioana Drăgănescu.
19:00 – Biserica Ursuline – Hangdrum Vibrations – Concert extraordinar Francesco Agnello
Durată: 1 h
21:00 – Grădina BIS Teatru – ,,Mens Sana In Corporatist Sano’’
Durată: 2 h
Auăleu, Timișoara.
Distribuție: Laurențiu Bănescu, Marian Pîrvulescu, Christine Cizmaș.
Regie: Ovidiu Mihăiță.
Text: Ovidiu Mihăiță.

5 zile de recuperare

(11-15 Septembrie 2017)
Luni, 11 Septembrie, ora 19:00 | CAVAS – ,,Născut în ‘90’’
Durată: 1 h 15’
BIS Teatru, Sibiu.
Distribuție: Andradra Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș.
Regie: Bogdan Sărătean
Marți, 12 Septembrie, ora 19:00 | CAVAS – ,,M.I.S.A.PĂRUT’’
Durată: 1 h 20’
Reactor Social, Cluj-Napoca.
Distribuție: Cătălin Filip, Raluca Mara, Oana Mardare, Bogdan Bob
Rădulescu.
Scenografia: Anda Pop.
Muzica: Danaga.
Regie: Dragoș Alexandru Mușoiu

Miercuri, 13 Septembrie, ora 19:00 | Teatrul Gong (Sala Parter) – ,,Privacy Settings’’
Durată: 1h 40’
Social Act Theatre, Galați.
Distribuție: Vlad Ajder, Ionuț Moldoveanu, Elena Ghinea, Elena Anghel,
Oana Mogoș, Răzvan Clopoțel și Ștefan Aleksandru Forir.
Scenografie: Monica Turcu. Coregrafie:
Elena Anghel.
Text și Regie: Radu Andrei Horghidan.
Joi, 14 Septembrie | Sala Thalia, ora 19:00 – ,,Povestea chitarei’’
Durată: 2h 20’ (cu pauză)
O producție Play, Sibiu.
Distribuție: Alin Turcu, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș, Marian Bureață.
Muzicieni: Stan Zamfirescu, Ilie ’’Manole’’ Vlad, Gabriel ’’Tutzi’’ Sarkadi.
Cu participarea copiilor Ștefan Marcu și Radu Gogoșoiu.
Costume: Alexandra Constantin, Diana Ribana.
Video: Bogdan Brylynski.
Regie și Scenariu: Bogdan Sărătean.

Vineri, 15 Septembrie, ora 16:00 | CAVAS – ,,Călătorie prin Marele Război’’
Durată: 1 h
O producție SIGNIS România, în cadrul proiectului ,,Blaj TeaM 18’’.
Cu participarea lui Francesco Agnello.
Concept: Anca Berlogea.
INTRARE LIBERĂ
Vineri, 15 Septembrie, ora 19:00 | Malul Cibinului, Cartier Ștrand – ,,Planeta roz bombon (Lipicioșii)’’
Durată: 1 h
BIS Teatru, Sibiu. Spectacol în cadrul proiectului ,,Teatrul din cartier’’.
INTRARE LIBERĂ

Categorii bilete:

Spectacol – 25 lei bilet întreg | 15 lei bilet redus elevi, studenți, pensionari.
– Orice reprezentație cu excepția celor de la Sala Thalia (MaRo și Povestea Chitarei).
Deschiderea oficială | MaRo- 30 lei bilet întreg | 25 lei bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari.
Povestea Chitarei – 30 lei bilet întreg, 25 lei bilet redus pentru elevi, studenți și pensionari.
Abonament – 120 lei valabil la toate spectacolele, în perioada 9-10 septembrie (inclusiv deschiderea oficială).
(număr limitat de abonamente)
Spectacol pentru copii | Povestea pătratului – 10 lei preț unic.

Bilete:

Agenția Teatrală | Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17
Librăria Humanitas | Str. Nicolae Bălcescu nr. 16

Bilete online:
www.kompostor.ro | www.respirateatru.ro | www.facebook.com/respira.teatru

Locații:

1. Sala Thalia | Str. Cetății 3-5
2. Teatrul Gong | Str. Alexandru Odobescu, nr. 4
3. Grădina BIS Teatru | Str. Stefan cel Mare, nr. 56
4. Hala Unimat | Șelimbăr, str Mihai Viteazu, nr. 2B
5. Imperium | Str. Nicolae Bălcescu, nr. 24
6. CAVAS | Blvd. Victoriei, nr. 5-7
7. Atrium Café Bistro&Art |Piața Mică, nr. 16
8. Piața Mică
9. Pietonala Nicolae Bălcescu
10. Librăria Humanitas | Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16
11. Biserica Ursulinelor | Str. Gheorghe Magheru, nr 36