25 De Ore De Teatru Non Stop


Ziua Mondială a Teatrului! Acesta fost inițial gândul festivalului, motorul lui. Un gând al bucuriei, al preaplinului de viaţă, de emoţie, de sensibilitate.

Să nu uităm acest gând. El este cel care ne-a dat puterea nebună şi inconştientă de a porni la drum, în primăvara lui 2011.
Ce bine că am avut curajul să facem acest festival. Ce bine că publicul a acceptat provocarea noastră şi ne-a obligat de la an la an să creştem acest festival, numărul şi calitatea spectacolelor invitate.
Ce bine că ştie lumea de noi, că nu vrem să părem altceva decât suntem – o mână de tineri care fac un festival minunat, însufleţiţi de pasiunea pe care o au pentru arta teatrului. Să nu uităm de unde am pornit acest festival, să nu ne pierdem gândul cel curat, acela de a ne bucura, împreună cu oraşul, cu cetatea, de spectacole dintre cele mai proaspete, mai vii, mai pline de substanţă.
Omule, trecătorule, vino pentru o noapte şi o zi alături de noi, să respiri teatru! Vei descoperi o stare aparte. Noaptea maratonului teatral este un spaţiu al întâlnirilor profund umane, şi de ce nu, al revelaţiilor. Pe lângă bună dispoziţie, hohote de râs şi aplauze, mai e ceva. Un miez, pe care eşti invitat, spectatorule, trecătorule, să îl descoperi.
Vino să vezi spectacolele, actorii te aşteaptă. Târziu în noapte, se vor fi rătăcit toate măştile.

Ce bine că acest festival devine semn al primăverii în oraşul nostru. Ce bine că sunt oameni care ne inspiră şi care ne sprijină.

Despre festival

27 martie este Ziua Mondială a Teatrului. Încă din anul 1961, când Institutul Internaţional de Teatru a propus această dată, pe întreg mapamondul au loc diverse manifestări care aniversează şi celebrează această zi. Spaţiul teatral profesionist românesc nu a avut până în anul 2011 o manifestare de proporţii care să celebreze în mod expres această zi.
• Maratonul teatral „25 de ore de teatru non-stop”, care are loc anual la Sibiu, din martie 2011, presupune ca timp de mai bine de 25 de ore, fără oprire, în diverse spaţii din oraş, să aibă loc spectacole de teatru, conferinţe, ateliere, happening-uri, etc…
• Ineditul conceptului este acela de teatru non-stop. Este un manifest estetic. Tinerii actori ai Companiei Teatrale BIS trăiesc şi respiră zi de zi pentru teatru. Ei sunt datori să celebreze această zi într-un mod inventiv.
• 27 martie 2011 (prima ediţie), a fost cea mai lungă zi teatrală, ziua cu 25 de ore de teatru fără pauză. A fost noaptea în care s-a trecut la ora de vară. A fost dimineaţa în care tinerii au cucerit Piaţa mare a oraşului, într-un exerciţiu de igienă a spiritului şi a trupului.
• Încă de la prima ediţie, a fost alături de noi Horaţiu Mălăele. La următoarele ediţii, pe lângă domnia sa, i-am avut alături pe: Marcel Iureş, Dan Puric, Florin Piersic, Niculae Urs, Dan Vasiliu, Coca Bloos, Ada Milea, Ovidiu Niculescu, George Constantinescu, Ioan Gyuri Pascu, etc…
Ediția cu numărul VI a fost o ediție cu dimensiune internațională aflată sub egida EFFE Bruxelles.

Despre organizator

Asociația Culturală BIS – BIS Teatru
• Maratonul teatral este doar unul dintre semnele pe care asociaţia culturală BIS vrea să le întipărească în comunitatea sibiană. De la înfiinţare, există o constanţă a spectacolelor produse de asociaţia noastră; o constanţă a implicării noastre în viaţa culturală a urbei.
• Spectacole produse sau invitate de BIS au loc săptămânal în spaţiile aşa zis “neconvenţionale”. Apariţiile membrilor ONG-ului nostru au devenit tradiţie în alte festivaluri importante ale Sibiului.
• Încă de la înfiinţare, asociaţia culturală BIS derulează proiectul “Viitori actori-viitori regizori”. Prin acest proiect se oferă sprijin financiar şi consultanţă de specialitate elevilor care vor să susţină examene de admitere la facultăţile de profil artistic. Tinerii actori sunt instruiţi şi educaţi să îşi producă şi să îşi impresarieze propriile spectacole.
• Astfel, cu un minimum de resurse financiare, de la înfiinţare şi până azi, asociaţia BIS a produs un număr important de spectacole, jucate în Sibiu şi în ţară.